Diligența: cum funcționa și cum se călătorea în ea

Diligența era o trăsură publică cu patru roți care transporta pasageri plătitori și trimiteri mici pe o rută fixă și după orar. De obicei o trăgeau patru cai, uneori șase. Caii nu rezistau tot drumul, așa că ruta era împărțită în etape de obicei lungi de 10 până la 15 mile, adică aproximativ 16 până la 24 km. La sfârșitul fiecărei etape, de cele mai multe ori la un han, aștepta un atelaj odihnit — cai înhămați împreună la un singur vehicul. De la aceste etape, în engleză stages, diligența a primit numele englezesc stagecoach.

Nici schimbarea cailor nu făcea din diligență un mod rapid de a călători. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea mergea în medie cu aproximativ 8 km pe oră și într-o zi parcurgea aproximativ 100 până la 110 km. Confortul și viteza au venit abia odată cu drumuri mai bune și cu suspensia cutiei în care stăteau pasagerii: mai întâi pe curele de piele, apoi pe arcuri de oțel. Când în anii 1830 au început să circule trenurile, diligențele au dispărut treptat de pe rutele principale. Pe un model de diligență poți vedea ce o făcea o mașină de călătorie: suspensia cutiei, osia față pivotantă și locurile pentru pasageri și bagaje.

Cum funcționa diligența: cai, roți și suspensie

Diligența combina trei soluții fără de care o trăsură grea plină de oameni nu ar fi mers departe pe drumurile de atunci: un atelaj care trăgea și frâna, un șasiu care putea vira și o suspensie care amortiza loviturile.

• Atelaj și oiște. Caii erau înhămați în perechi. Perechea din față dirija, cea din spate stătea cel mai aproape de trăsură și trăgea de oiște — o bară de lemn legată de osia față. La coborâre caii din spate se sprijineau pe o curea în jurul crupei legată de oiște și astfel încetineau trăsura. Diligențele americane tip Concord aveau și saboți de frână din lemn pe care surugiul îi strângea cu o pârghie sub picior pe cercurile de fier ale roților din spate.
• Osie față pivotantă. O osie este arborele pe care se învârt două roți. Osia spate era fixă pe șasiu; cea față se rotea în jurul unui bolț vertical în centru. Pentru că oiștea mergea la osia față, caii o orientau în viraj în noua direcție. Roțile față erau de obicei mai mici decât cele spate ca să încapă mai aproape sub vehicul în viraj și trăsura să întoarcă pe mai puțin spațiu.
• Suspensia cutiei. Cutia în care stăteau pasagerii nu era amortizată deloc pe vehiculele mai vechi. Mai târziu atârna de curele groase din mai multe straturi de piele care treceau sub podea și erau prinse de șasiu. Cutia se legăna înainte, înapoi și lateral și astfel amortiza loviturile roților. În Roughing It (1872) Mark Twain a comparat diligența americană Concord cu un leagăn pe roți.

Arcurile de oțel au apărut pe trăsuri încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar s-au răspândit abia mai târziu. În 1804 carosierul englez Obadiah Elliott a brevetat arcurile eliptice din foi — două arce din benzi de oțel unite la capete. Cutia se sprijinea atunci pe arcuri lângă osii, iar grinda longitudinală grea de sub vehicul nu mai era necesară. Pe drumurile englezești mai netede arcurile au înlocuit curelele. În America, unde drumurile erau adesea doar poteci cu șanțuri, o trăsură încărcată pe gropi strivea arcurile până la șasiu și nu rezistau, de aceea acolo constructorii au rămas la curele.

Cum era o călătorie cu diligența și de ce dura mult

O călătorie cu diligența însemna un vehicul plin, orar fix și opriri. Înăuntru stăteau de obicei patru până la șase pasageri; alții călătoreau pe acoperiș și unul și pe bancheta surugiului, banca ridicată din față. Bagajele mergeau pe acoperiș sau într-un cufăr în spate. Pe diligențele poștale britanice un paznic înarmat stătea lângă cufărul poștei din spate.

Schimbarea cailor la stație era scurtă, dar pasagerii opreau și la hanuri să mănânce, să bea sau să înnopteze. În America, unde drumurile erau mai proaste, oamenii se înghesuiau pe bănci tari, iar când caii mergeau la pas pe porțiuni grele o parte din drum se făcea mai bine pe jos pe lângă vehicul. De ce dura mult călătoria explică trei lucruri:

• Ritmul cailor. Un atelaj cu o trăsură grea mergea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea în medie cu aproximativ 8 km pe oră. Caii proaspeți de la stații țineau ritmul, dar fiecare schimb și fiecare oprire prelungeau timpul total.
• Drumuri. Drumurile nepavate cu șanțuri încetineau vehiculul, iar cu ploaie sau ger adesea nu se putea călători deloc. Când în Anglia s-au răspândit drumuri cu taxă întreținute și un strat de pietriș, viteza medie a crescut de la aproximativ 10 la 13 km pe oră.
• Suspensie. O trăsură fără amortizare sau atârnată pe curele zgâlțâia și se legăna tare în gropi. Viteza diligențelor a crescut abia când la drumuri mai bune s-au adăugat arcuri de oțel.

Cum s-a accelerat treptat călătoria arată aceste trasee englezești:

De ce calea ferată a înlocuit diligența

Calea ferată a luat diligenței ceea ce îi susținea comerțul: viteza și poșta. Diligențele și trăsurile poștale nu puteau concura cu viteza trenurilor, iar poșta a trecut curând pe șine. O locomotivă, în plus, nu are nevoie de un atelaj proaspăt la fiecare câteva zeci de kilometri.

Între Liverpool și Manchester calea ferată a transportat poșta pentru prima oară pe 11 noiembrie 1830. La începutul anilor 1840 majoritatea diligențelor care plecau din Londra nu mai circulau. Diligențele s-au păstrat acolo unde șinele încă nu ajungeau: în zone îndepărtate ale Angliei până în anii 1850, în Franța în unele locuri până la apariția autobuzelor. Prin Statele Unite au circulat până când în 1869 a fost gata calea ferată de la coastă la coastă, iar diligențele americane Concord au rămas în serviciu obișnuit până în secolul XX.

Diligența nu a dispărut dintr-odată. S-a retras etapă după etapă pe măsură ce șinele se extindeau. Cum funcționează mașina care a înlocuit-o afli în articolul Locomotiva cu abur: cum se învârt roțile și ce arată macheta.

Ce să observi pe un model de diligență

Un model de diligență din lemn nu arată cât de repede mergea, ci cum era construită. Ce copiază exact modelul tău vezi din instrucțiuni și din figuri. Când te uiți, notează aceste puncte:

• Suspensia cutiei. Uitǎ-te din lateral sub cutie și caută curele sau arce de arc între cutie și șasiu. Apoi apasă ușor cu un deget pe un colț al cutiei. Dacă cutia se mișcă și revine, modelul copiază suspensia. Dacă nu se mișcă, suspensia e doar sugerată de formă — nu apăsa mai departe pe cutie ca să nu destindezi îmbinările.
• Osia față. Învârte ușor oiștea sau partea din față a șasiului în lateral. Dacă osia față se rotește în jurul bolțului și cea spate rămâne dreaptă, modelul virează ca o trăsură adevărată. Compară și mărimea roților: cele față mai mici în viraj stau mai aproape sub vehicul. Când osia e grea, oprește-te și uită-te în instrucțiuni dacă trebuie să se învârtă înainte să forțezi mai departe.
• Transmiterea mișcării. Dacă modelul are un mecanism, de exemplu o cutie muzicală, împinge-l ușor pe masă și observă care roată sau arbore se învârte cu mecanismul. Unde un angrenaj atinge un arbore, mișcarea roților trece la mecanism. Când mecanismul stă pe loc în timp ce miști, roțile poate alunecă pe masă sau ceva blochează angrenajele.
• Locuri pentru oameni și bagaje. Găsește bancheta surugiului în față, ușa cutiei, scara de urcare și cufărul sau platforma pentru bagaje. Fiecare dintre aceste piese corespunde cu ceva din călătoria cu diligența: bancheta cu surugiul, cutia și acoperișul cu pasagerii, cufărul cu valizele sau poșta.

Dacă roțile sau osia pe un model gata se învârt greu sau mecanismul se blochează, pașii pentru a găsi frecarea sunt în articolul Mecanismul se blochează: cum găsești frecarea și o elimini.

Poți privi aceste piese, de exemplu, pe modelul Puzzle 3D mecanic din lemn - Diligență ROKR AMKA1. Conform descrierii din magazin îl poți trage, virează până la 25 de grade stânga și dreapta și în mișcare cântă melodia Greensleeves. Are și scări de urcare, un compartiment de depozitare care se deschide și uși. Conform datelor din magazin e gândit de la 14 ani.

Întrebări frecvente