Gramofonul: cum transformă acul șanțurile discului în muzică

Gramofonul redă muzica prin faptul că acul urmărește șanțul în spirală de pe disc, iar undele lui mici fac acul să vibreze. Vibrațiile devin apoi sunet: într-un gramofon vechi, printr-o membrană subțire și o goarnă; într-un pick-up modern, printr-un magnet și o bobină, într-un semnal electric pe care amplificatorul îl întărește.

Pe un model de gramofon vei vedea asta pe trei piese: pe platan, pe brațul cu ac și pe angrenaj, adică pe roțile dințate care rotesc platanul. Rotirea uniformă ajută tonul să-și păstreze înălțimea, iar frecarea acului în șanț uzează treptat și discul, și acul.

Cum se transformă mișcarea acului din șanț în sunet

Sunetul este stocat pe disc sub forma șanțului. Discul este tăiat de o mașină care gravează mișcarea sunetului în peretele șanțului, iar redarea merge pe drumul invers: acul (tehnic, vârful) merge pe peretele șanțului și vibrează după undele acestuia. Brațul pe care stă acul se deplasează încet pe disc, pentru că îl conduce șanțul.

Un gramofon vechi nu are nevoie de electricitate. Acul este legat de o membrană subțire din cutia sonoră. Membrana vibrează împreună cu acul, pune aerul din braț în mișcare, iar aerul își continuă drumul spre goarnă, care transmite sunetul în încăpere. Goarna se lărgește treptat de la braț, ceea ce ajută sunetul să treacă dintr-un tub îngust într-un spațiu mare.

Un pick-up modern transformă vibrațiile în electricitate. Acul este pe o tijă subțire care, în doză, mișcă un magnet între bobine sau bobine în câmpul unui magnet. Mișcarea provoacă în bobină o tensiune electrică mică, ce corespunde formei șanțului. Amplificatorul o întărește, iar difuzorul face din ea din nou sunet.

Forma șanțului diferă de la o epocă la alta. Discurile plate ale lui Berliner au un șanț în care acul se leagănă dintr-o parte în alta, în timp ce cilindrii lui Edison aveau un șanț cu mișcare în sus și în jos. Discurile stereo au pereții șanțului înclinați la 45 de grade, iar fiecare perete poartă câte un canal, stâng sau drept.

De ce trebuie platanul să se rotească uniform

Acul urmărește forma șanțului, dar tonul depinde și de cât de repede trece șanțul pe sub ac. De aceea discurile au turații stabilite: 33⅓, 45 sau 78 pe minut. Dacă o setezi pe cea greșită, discul nu se strică, dar muzica va merge prea repede sau încetinit, așa că verifică turația de pe disc înainte de redare.

Viteza trebuie să fie și uniformă. Dacă fluctuează, fluctuează și înălțimea tonului: o fluctuație lentă sună ca o unduire a tonului, iar în cazul extrem muzica sună ca și cum ar fi beată.

Rotirea uniformă nu este de la sine înțeleasă. La un pasaj tare, șanțul frânează ușor platanul, mai ales la acționările mai simple. Un platan greu se comportă ca un volant: viteza lui se schimbă încet, nu brusc, de aceea este folosit la unele aparate.

Un gramofon vechi rezolvă asta mecanic. Primele aparate cereau ca cineva să rotească tot timpul o manivelă. Mai târziu, cu manivela se întindea o dată un arc, roțile dințate transmiteau energia lui platanului, iar un regulator centrifugal, de obicei trei greutăți pe arcuri, menținea viteza stabilă.

De ce se uzează discurile și acul

În timpul redării, acul se freacă de pereții șanțului, iar frecarea uzează ambele: discul și vârful acului. Praful fin care ajunge între ele se comportă ca o pulbere abrazivă fină.

Un ac uzat dăunează și discului: pe vârf apar locuri plate cu muchii ascuțite, care pot deteriora șanțul. O forță de apăsare mai mare uzează discul mai repede, de aceea reglează forța de apăsare după instrucțiunile aparatului.

Nu se poate stabili un număr fix de ore după care acul trebuie schimbat, deoarece depinde de forța de apăsare, de forma vârfului și de curățenie. Când sunetul se înrăutățește atât de mult încât îl auzi, acul poate fi uzat de ceva vreme.

La gramofoanele vechi cu goarnă, discul era uzat și de braț. La unele mașini mai vechi, goarna era legată rigid de cutia sonoră a acului, așa că șanțul trebuia să tragă și o parte din greutatea goarnei, iar o goarnă foarte grea putea uza un disc după doar câteva redări. De aceea, mai târziu, goarna a fost fixată pe loc, iar brațul a fost legat de ea printr-o articulație.

Poți încetini uzura cu trei verificări:

• Praful. Înainte de redare, treci o perie moale peste disc și peste ac. Praful din șanț acționează ca o pulbere abrazivă.
• Forța de apăsare. Reglează-o după instrucțiunile aparatului. O forță prea mare uzează discul, una prea mică poate distorsiona sunetul.
• Acul. Dacă sunetele înalte se pierd și sunetul e murdar, verifică acul și schimbă-l după instrucțiuni.

Ce să observi pe un model de gramofon

Un model de gramofon din lemn nu trebuie să cânte, dar arată același lanț de piese: acționarea, platanul, brațul cu ac și goarna. Pe care dintre ele le are modelul și cum se manevrează, afli din instrucțiunile lui; procedura de mai jos este doar o orientare despre ce să urmărești.

1. Platanul și angrenajul. Dacă acționezi modelul cu o manivelă, rotește-o încet și urmărește platanul. O mișcare lină arată că angrenajul lucrează uniform. Dacă platanul se blochează, sare sau sare peste mereu în același loc, acolo poate fi frecare, iar cum o găsești descrie articolul despre mecanismul care se blochează.
2. Brațul cu ac. Uită-te cum se rotește brațul în articulație și cum atinge acul discul. La un gramofon adevărat, acul trebuie să stea ușor pe disc, pentru că o forță de apăsare prea mare uzează discul. Dacă brațul de pe model se mișcă greu sau se freacă, verifică în instrucțiuni dacă articulația este asamblată corect.
3. Goarna sau difuzorul. Dacă modelul are goarnă, urmărește cum se lărgește de la partea îngustă de lângă braț spre gură. Așa transmite un gramofon adevărat sunetul în încăpere.

Același mod de a observa ajută și la alte mecanisme, de exemplu la ceasurile cu cuc.

Un model mecanic de gramofon din catalog arată unele dintre aceste piese în mișcare. Care anume, afli din descrierea lui.

Întrebări frecvente